Ce v-a plăcut
La două săptămâni de când blogul a împlinit 1 an, am reușit să fac o mini statistică a anului care a trecut. Eh! Mai bine mai târziu… Nu am vrut totuși să trec peste asta, pentru că mi-a s-a părut interesant rezultatul. Acest blog l-am conturat mai ales în ideea de a fi un sprijin pentru mamele aflate la primul copil, și care se confruntă cu atâtea lucruri noi, încât le este de folos să afle atat informații concrete cât și experiențe ale altor mame, ca să vadă că nu sunt singurele care au parte de astfel de situații și să capete încredere.
Se pare că am reușit în bună parte, pentru că cel mai citit articol al anului trecut a fost Cum a fost înțărcarea blândă la noi. – un articol detaliat, atât din punctul de vedere al experienței personale, cât și cu sfaturi primite de mine de la medicul pediatru și de la un psiholog.
A fost urmat îndeaproape de alte două articole foarte personale și emoționale, dovadă că exemplele concrete ale altor mame inspiră întotdeauna:
Ce rușine! și Copil cuminte sau neastâmpărat
Dacă doriți să vă reamintiți… ?