Copiii noştri sunt în pericol sau nu?
Vreau să lămuresc de la început două lucruri: 1. nu sunt de acord cu vaccinurile, 2. cu toate că nu sunt de acord cu vaccinurile, nu cred că în situaţia bebeluşilor bolnavi din Argeș au fost de vină vaccinurile. Acei copii au vârste diferite, între 6 luni şi 3 ani şi ceva, şi s-a vehiculat în special ideea legată de vaccinul antihepatita B, care se face singur doar la naştere. După aceea se face împreună cu alte 5-6 vaccinuri, deci nu prea poţi să spui că e de la unul sai altul, decât dacă se face vreo analiză specială. Deci, din ce am citit până acum, nu am găsit argumente solide care să mă convingă de legătura dintre vaccinuri şi aceaste infecţii produse la bebeluşii în cauză.
Oricum, eu nu sunt medic, nu am cunoştinţe de specialitate în privinţa infecţiilor şi nici în domeniul medical în general, şi nici nu pot face vreo anchetă jurnalistică pentru că nu am surse şi resurse. Deci nu pot să scriu aici decât ca un simplu om care se uită la televizor şi ca o simplă mamă de copil de aproape 2 ani care urmăreşte ştirile ca să ştie cum să-şi ferească copilul mai bine.
Acestea fiind lămurite, trebuie totuși să observ un lucru: medicii tradiţionalişti devin extrem de ţâfnoşi în momentul în care vine vorba despre vaccinuri. Să vă arăt exemplul concret.
De mai bine de o saptămână jumătate, de când a apărut situaţia bebelușilor îmbolnăviţi „nu ştim cu ce” sau „ştim cu ce, dar nu ştim de unde”, aproape în fiecare zi s-a venit cu câte o ipoteză, după care un medic de la spital, un reprezentant al DSV şi, eventual cineva de la vreo altă instituţie vizată, au ieşit public şi au dat explicaţii. La fiecare supoziţie ieşeau toţi şi explicau.
S-a pus problema apei, au ieşit apoi şi au explicat că nici apa de la robinet, nici cea inbuteliată, nici cea de la bebeluşi nu a fost de vină. S-a pus problema laptelui, au ieşit iarăşi cu toţii şi au explicat că au analizat şi că nu e de vină laptele, nici cel de la raft nici cel de la bebeluşi de acasă. S-a pus problema portocalelor, au ieşit iarăşi cu toţii şi au explicat (mă rog, aici s-au bâlbâit puţin) că nu sunt de vină portocalele, ba că au fost analizate doar de pesticide, ba că e-coli nu e de găsit nici acolo, dar tot au dat explicaţii şi pe acest subiect. Chiar şi când s-a pus problema de malpraxis, au dat explicaţii cu toţii, iar ministrul sănătăţii a fost chiar extrem de diplomat şi precaut în încercarea de a le lua totuși apărarea medicilor.
Şi iată că, după câteva articole apărute pe internet şi ignorate total, atât de televiziuni cât şi de partea medicală, vine şi întrebarea adresată direct de către o jurnalistă unei doamne doctor de la Sptitalul Marie Curie (o doamnă doctor foarte deschisă de altfel, şi foarte comunicativă în celelalte subiecte) dacă îmbolnăvirea copiilor are legătură cu vaccinul ROR sau antihepatita B. Şi reacţia d-nei doctor a fost promptă, scurtă şi la obiect: „Vă rog să nu mai daţi vina pe vaccinuri! Nu este de la ele.” Şi cu asta a închis subiectul.
Dacă aş fi bântuită de tot felul de teorii conspiraţioniste (dar nu sunt, așa că îmi permit să joc rolul de spectator imparţial) aş remarca imediat că autoritățile sunt foarte dispuse să cerceteze orice, dar când vine vorba despre vaccinuri, ne închid gura cu argumentul suprem ” Nu mai daţi vina pe ele!”. Deci, aş trage probabil concluzia că au ceva de ascuns.
Dacă aş face parte din tabăra celor ce susţin vaccinarea copiilor (ceea ce nu fac, deci iarăşi îmi permit să joc rolul de spectator imparţial) aş spune că „Uite așa se întâmplă când medicii nu comunică deschis și cu argumente despre vaccinuri: oamenii se lasă convinși de către cei care dau timp și energie pentru a oferi explicații, doar ca aceia îi conving că vaccinurile nu sunt bune „.
Dar, pentru că sunt împotriva vaccinurilor, dar sunt și impartială, şi mai ales interesată direct să aflu cauza reală a acestor tragedii, nu pot să nu mă întreb totuși, dacă pot considera că pericolul a trecut sau dacă acest pericol este doar în Argeș. Şi mă mai întreb cum aș putea să îmi feresc copilul? (în afară de spălat pe mâini, spălat fructele și fiert mâncarea, lucruri pe care le fac oricum și pe care le făceau și părinții copiilor afectați). Nu sunt pesimistă de fel, dar am senzația că autoritățile deja ne pregătesc pentru situația in care nu vom afla un răspuns prea curând, sau poate chiar niciodată.