Magia recunoţşinţei – ziua 32
10 lucruri pe care le-am obținut făcând acest exercițiu de recunoștință în toată această perioadă:
- mă simt mult mai optimistă.
- am conştientizat încă o dată că viaţa este extrem de frumoasă dacă ştii cum să o priveşti.
- am exersat scrisul, introspecţia şi creativitatea.
- am primit multă inspiraţie pentru articole viitoare (deja am în lucru o nouă serie de posturi).
- am devenit mai organizată.
- am devenit mai disciplinată.
- sunt mai relaxată atunci când nu îmi ies lucrurile cum vreau, pentru că mi-am reamintit de experienţe similare din trecut care s-au terminat bine în final.
- m-am descărcat. Unele gânduri sau stări îmi creau un disconfort, care a dispărut imediat ce le-am făcut publice. Este eliberator când reuşeşti să fii autentic.
- postând în fiecare zi, am învăţat lucruri noi despre gestionarea blogului.
- mi-au venit idei noi pentru viitorul meu şi al familiei noastre.