2

Încă de la început vreau să specific că această postare nu este o reclamă, ci este o convingere personală conturată ca urmare a experiențelor mele de viaţă de până acum.

Toată viaţa mea am luat micul dejun. Nu cred că a existat vreo zi în cei 39 de ani ai mei în care să nu fi luat micul dejun. Până acum 9 ani mâncam dimineaţa ceea ce se obişnuieşte în mod tradiţional la noi: ouă, brânzeturi, legume, mezeluri şi lactate. Undeva după facultate am adăugat şi cafeaua la micul dejun. Nu aş fi putut să plec nemâncată de acasă pentru că îmi era rău. Tot timpul am fost anemică şi mai târziu, începusem să am căderi de calciu, motiv pentru care nu puteam pleca fără să mănânc mai întâi.

După ce am devenit mamă şi am fost nevoită să mă gândesc la alimentaţia fetiței mele, am ajuns la concluzia că un mic dejun sănătos şi complet asigurat cu alimente tradiţionale este o utopie în ziua de azi. Am subliniat „sănătos şi complet”, pentru că un mic dejun sănătos mai poţi concepe, dar complet presupune mult mai mult decât alimente sănătoase. Şi am să vă explic la ce mă refer. Corpul nostru este compus din triliarde de celule. Pe timpul nopţii el procesează alimentele şi distribuie substanțele nutritive în corp, acolo unde este nevoie de ele. Ele hrănesc şi regenerează sau refac țesuturi. Reziduurile rămase le elimină prin urină şi fecale. Până dimineaţă acest proces este gata, şi atunci fiecare celulă din corp strigă după noi substanţe nutritive. Imaginaţi-vă câteva triliarde de celule înfometate care cer să fie hrănite! Unii simțim aceasta nevoie urgentă, sub forma de foame, lipsă de energie sau pofte diverse (de dulce sau de alte alimente). Alţii nu simt nimic, dar asta nu înseamnă că ei nu au aceeaşi nevoie. Dimineaţa, corpul nostru este ca o maşină cu rezervorul gol, care nu mai are nici ulei şi nici apă în carburator. Dacă vrem să plecăm de acasă cu maşina trebuie să îi punem combustibil de calitate (altfel se strică în timp), dar trebuie să îi punem şi apă şi ulei. Nu o să îi cerem niciodată unei maşini să ne ducă la serviciu dacă nu mai are benzină. De asemenea nu ne putem aştepta ca ea să mergă doar cu benzină şi să ignorăm faptul că nu are şi ulei. Ei acum imaginaţi-vă că foarte mulţi oameni își forţează corpul (singurul vehicul pe care îl au la dispoziţie pentru toată viaţa, fără posibilitate de a-l schimba – cel puţin cu ştiinţa de până acum) să plece la drum fără nici un combustibil şi fără apă şi fără ulei. Adică, de dimineaţă nu dau triliardelor de celule înfometate NIMIC. Şi se așteaptă ca totul să fie ok. Sunt alte persoane care îi dau ceva combustibil de calitate (câteva alimente sănătoase) dar nu iau în considerare faptul că ar mai trebui să îi pună şi apă şi ulei. Credeți că un astfel de vehicul va rezista mai mult? Şi mai sunt şi alţi oameni care îi aruncă rezervorului lor vital niște combustibil în fugă, la întâmplare şi total nepotrivit: cafea şi ţigară, sau mezeluri, sau covrigi – produse de patiserie, sau pâine cu gem, sau poate chiar ceva de la fast-food. Toate sunt cazuri nesatisfăcătoare pentru corpul nostru. Culmea este că bietul nostru corp face tot posibilul să reziste. E ora 7 şi îi dăm zahăr la micul dejun? Celulele încep să strige: „Hei! E prea mult zahăr în sânge! Pancreas! Trezeşte-te şi dă mai multă insulină! Repede! Repede! Mai multă! Mai multă! Wow! Vine şi un covrig! Şi acesta are carbohidraţi. Ce ne facem? Mai avem nevoie de insulină!” Şi pancreasul produce insulină şi mai multă. Așa că zahărul din sânge scade foarte repede, dar se duce şi la un nivel mult mai scăzut decât avem noi nevoie să funcţionăm. Şi ce credeți că se întâmplă? Creierul nostru constată acest lucru şi începe să strige: „Am ramas fără zahăr în sângeeee! Ce ne facem?” Şi brusc, ni se face poftă să ronțăim ceva, sau să mâncăm ceva dulce, sau să bem o cafea pentru că nu mai avem energie. Şi noi asta şi facem, pentru că e deja ora 10, suntem la serviciu, în plin vârtej de sarcini şi nu ne permitem să încetinim ritmul. Procesul este asemănător şi pentru situaţia în care plecăm de acasă fără să ne umplem rezervorul. Şi uite așa, zi după zi, an după an, corpul nostru face eforturi zilnice ca să compenseze cum poate ce nu-i dăm din alimentaţie, fură de prin țesuturi, muşchi şi organe şi ne dă energia să rezistăm o zi întreagă. Pe lângă asta adăugaţi stresul, supărările, poluarea, obiceiurile dăunătoare, lipsa exercițiilor fizice, zestrea genetică şi alte astfel de lucruri. La un moment dat nu mai poate, organele sunt şi ele deja slăbite şi „brusc” apar bolile. Cel puţin aşa credem noi: că au apărut bursc. Dar nu ne uităm la tot ce am făcut până atunci. Nu poţi să îţi neglijezi şi să îţi chinui corpul în fel şi chip şi să te aştepţi să nu ai şi urmări.

Norocul meu a fost că am descoperit shake-ul de la Herbalife. El ne asigură tuturor din casă tot ceea ce au nevoie triliardele noastre de celule: vitamine, minerale, proteine, carbohidraţi buni şi este şi gustos, din ingrediente bio şi foarte rapid de preparat. Pun în blender lapte sau fructe şi pudra de Formula 1 şi e gata micul dejun. Vă spuneam că am studiat şi mai mult alimentaţia sănătoasă în ultimul timp, alimentaţia vegetariană, vegană, raw sau bio. Nicăieri nu am găsit ceva care măcar să echivaleze în avantaje cu acest shake. Dacă aş merge pe ideea de mic dejun sănătos, am putea alege micul dejun clasic, cu brânzeturi, legume şi suc de fructe, dar ar fi foarte caloric. Am putea opta pentru lapte sau iaurt cu diverse cereale integrale, seminţe şi fructe proaspete sau uscate, însă ar necesita multă planificare şi timp, pentru că semințele trebuie puse la înmuiat cu cel puţin câteva ore înainte sau ar trebui fierte. Orice variantă am alege, presupunând că alocăm mai mult timp şi atenţie pregătirii primei mese a zilei, oricum nu am putea asigura în totalitate substanţele nutritive necesare unui start corect de dimineaţă, pentru că aportul nutritiv a scăzut foarte mult faţă de vremea bunicilor. Alimentele noastre de azi nu mai au aceeaşi calitate nutriţională cu cele pe care le mânca mamaia mea de la ea din curte sau de pe câmp. Şi cred că aici nu mă contrazice nimeni. Inclusiv la cele bio. Pentru că acelea poate, şi subliniez POATE, nu conţin substanţe nocive, dar oricum substanţe nutritive tot au mai puţine, pentru că şi solul este sărăcit, iar poluarea este aproape peste tot. În shake-ul meu pun şi nuci, fulgi de ovăz sau stafide pentru a varia gusturile, dar ştiu că deja el conţine tot ce am nevoie. Are vitamine, minerale, proteine, carbohidraţi sănătoşi şi este produs în condiţii impecabile şi ultra verificate de mai multe organisme de control independente. În afară de asta totul este foarte rapid. În câteva minute shake-ul pentru 3 persoane este gata cu tot cu spălatul blenderului. Așa că am energie şi saţietate pentru câteva ore. În afară de shake beau şi un pahar cu apă şi suc de aloe care ajută la digestie, la hidratare şi la detoxifierea colonului, şi beau şi un ceai pe baza de plante chinezeşti cu efect energizant. Este un mod minunat de a începe ziua!

Azi, de exemplu am preparat shake-ul diferit pentru mine, pentru soţul meu şi pentru fetiţa noastră. Pentru că, nu ştiu din ce motiv Larisia nu mai mănâncă anumite fructe, deşi anul trecut le mânca, astăzi i-am făcut un shake cu 1 piersică, 1 lingură fulgi de ovăz şi shake Herbalife de fursecuri şi frişcă. L-a devorat, pur şi simplu. Pentru noi l-am făcut cu lapte de soia, shake de fursecuri şi frişcă şi de măr copt şi scorţişoară şi am presărat pe deasupra puţină scorţişoară. În shake-ul meu am adăugat şi fulgi de ovăz şi stafide.

20160607_064923

În poza de la începutul articolului este un shake făcut cu iaurt (preferatul meu), dar se poate face şi cu fructe, de exemplu aici am pus banană, puţină apă şi shake Herbalife de vanilie şi de fructe tropicale:

3

sau se poate face chiar shake în două culori: cel de la bază este shake de ciocolată amestecat cu iaurt, iar cel deschis la culoare este shake de măr copt şi scorţişoară blenduit bine cu lapte.

4Mmmmm! Aş povesti despre micul meu dejun fără întrerupere, pentru că este delicios şi sănătos şi mă ajută să am grijă şi de alimentaţia şi sănătatea copilului meu, care nu a răcit decât de vreo trei ori în 2 ani şi 3 luni, şi atunci a avut probleme doar cu scurgerile nazale.

O zi minunată tuturor!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.