Un copil trebuie să aibă ordine în jurul lui din două motive: pentru igienă şi pentru a avea parte de siguranţă şi control. Pentru toată lumea este clar că o casă dezordonată este un motiv, în final, pentru lipsa de igienă. Este mai greu să pastrezi o suprafaţă curată, atâta timp cât este în permanenţă acoperită cu diverse lucruri. În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv, psihologii spun că un copil percepe iniţial lumea ca pe un haos pe care noi, părinţii, avem rolul de a-l pune în ordine pentru a putea fi cunoscut şi stăpânit de către copil. Şi totul porneşte de la jucăriile lui şi continua cu locuinţa şi apoi cu diversele rutine pe care i le creăm.

Ordinea nu a fost niciodată punctul meu forte. După ce am devenit mamă, totul a luat o întorsătură interesantă, între haos şi disperare. Am observat că orice mamă, chiar şi cea mai ordonată, disciplinată şi pătrunsă de mania curățeniei, se confruntă cu virusul dezordinii adus în casă la apariţia unui copil. Vă daţi seama ce a însemnat pentru mine, care aveam deja o problemă la acest aspect.

O problemă serioasă a fost pentru mine să păstrez covorul curat. Pentru asta trebuia să îl aspir mai des de o dată la două săptămâni cum se întâmpla uneori înainte de a avea copil, şi când stăteam, de fapt, foarte puţin pe acasă. O mamă de copil mic ştie cât de greu e să găseşti loc în timpul tău pentru sarcini uşoare cum ar fi aspiratul sau ştersul prafului. Asta pentru că aceste sarcini micuţe sunt foarte multe, dar şi pentru că timpul unei proaspete mame este extrem de fragmentat şi, dacă te apuci să ştergi biblioteca de praf, nu ştii exact şi când vei termina acest lucru. Pe de altă parte, aspiratul covorului din camera în care ne petreceam 80% din timpul petrecut în casă, era mult îngreunat de jucăriile care se tot adunau.

Îmi amintesc că, în momentul în care am ajuns acasă cu ea de la maternitate, nu aveam nici o jucărie cumpărată, dar a primit de la una dintre bunici o jucărie zăngănitoare şi un ursuleţ roz, numai bun de ronţăit. Apoi numărul jucăriilor a început să crească cu rapiditate. Iniţial le-am pus la ea în pătuţ (pe primele 3-4 dintre ele). Apoi le-am mutat în sufragerie pe masă. Apoi le-am pus într-o pungă. Apoi numărul lor a crescut atât de mult încât a trebuit să îi ofer fie-mii o parte din rafturile bibliotecii, la nivelul ei, pentru a-şi aşeza frumos, la vedere şi cu acces rapid jucăriile preferate. Aici am arătat cum le aranjasem eu în coșulețe şi pe rafturi, pentru a avea mai multă ordine.

Ei bine, acum avem 3 cutii mari de carton pline de jucării, un sertar de la bibliotecă, plus rafturile pe care i le alocasem iniţial. Cu toate astea, nu era ordine decât câteva minute după ce le strângeam, nu reușeam să aspir suficient de des pe cât voiam (pentru că mă lua durerea de cap doar la gândul că trebuie mai întâi să strâng de prin casă ce era aruncat) şi, culmea, fie-mea era mereu plictisită şi fără chef de a se juca cu tona ei de jucării.

Acela a fost momentul când am aflat despre importanţa de a nu-i lăsa copilului la îndemână toate jucăriile. De fapt eu aflasem mai demult, dar nu aplicasem regula întocmai. Îi lăsam la îndemână jucăriile pe care credeam eu că le preferă în acel moment şi i le roteam. Într-un moment de disperare, mi-am zis că e momentul să aplic cu exactitate principiul celor 10 jucării, şi miracolul s-a produs: fiică-mea a început să îşi descopere jucăriile, a început să se joace şi singură un timp mai îndelungat (uneori chiar şi 20-30 minute) şi a devenit mai ordonată, fiind foarte dispusă să își pună jucăriile la loc după ce a terminat cu ele.

Ce înseamnă principiul despre care am pomenit? Înseamnă să îi laşi la îndemână doar 10 jucării, la nivelul ei şi aşezate în ordine. Astfel copilul poate să le vadă, să aleagă cu ce are chef să se joace şi să ştie că există un loc bine stabilit unde le poate pune înapoi.

În poza de mai jos puteţi vedea cum arată săptămâna asta rafturile ei: în raftul de jos are o maşină, 2 puzzel-uri din cuburi, 2 puzzel-uri imagini;pe raftul al doilea este labirintul cu biluţe magnetice, para cu omidă, coșulețul cu obiecte de mobilier pentru păpuşi; pe raftul trei are cărţile de citit; în partea stângă are cărţile de colorat şi culorile. Şi așa s-au făcut cele 10 categorii de jucării.

Raftul al patrulea, deşi este alocat tot pentru ea, nu îl iau în considerare la numărătoare, pentru că aste mai sus şi ea nu ajunge la el. Practic nici nu poate vedea ce se află exact pe el.

Vreau să menţionez că, de fapt cărţile ar trebui aranjate în așa fel încât să le vadă toată coperta. Intenţionez să îi iau un suport de genul acesta:

Până atunci, îi aşez câteva din cărţile ei la vedere, printre celelalte cărţi sau jucării, şi, de asemenea i le alternez.

Un alt aspect foarte important este că întotdeauna îi las la vedere jucăriile preferate. De exemplu, are un cărucior cu un bebe în el. Acesta este preferatul ei de când au ajuns la noi în casă. Nu pleacă nicăieri fără bebelușul ei, nu i l-am pus niciodată în categoria jucăriilor de alternat, şi cred că nici nu o voi face vreodată, după cum am obseravt-o eu. Acestea stau mereu pe unde le pune ea. Apoi, mai sunt preferatele ocazionale. A fost la un moment dat perioada Lego, altă dată a fost colecţia ei de mingiuţe, acum este setul cu figurine din desenele animate ruseşti „Maşa şi ursul”. Şi pe acestea i le las mereu la îndemână până văd că se plictiseşte de ele.

Cert este că, în sfârşit, pot spune că am găsit un echilibru şi o ordine pe care o putem respecta. Şi eu şi ea.