Super Flyaway

Există o vorbă despre mame care le descrie foarte bine: „Fiecare cioară zice că puiul ei e alb”.

Îmi amintesc că primul meu motiv de mândrie a fost în secunda în care am văzut-o pe fiică-mea. I-am auzit țipătul și apoi am văzut cum neonatologul a luat-o și a pus-o pe o masa de lângă mine să îi facă procedurile specifice. Mă uitam la ea, îi număram degețelele și mă minunam cât este de perfectă: trăsături armonioase, albă, impecabilă. Cu siguranță nu are cum să fie impecabil un copil abia născut, dar în memoria mea nu găsesc decât imagni ale perfecțiunii, oricât aș scotoci printre amintiri.

Următorul motiv de mândrie a fost când împlinise ea cam vreo 6 ore. Se trezise, și mișca mânuțele și schimonosea din guriță atât de drăgălaș încât am filmat-o. Îmi spuneam în sinea mea: „Uite ce copil precoce. Deja încearcă să vorbească cu mine. Și uite ce expresivă este, parcă am sta la o șuetă!” Nu știu explicația științifică pentru acest fenomen prezent la mame, foarte asemănător cu episoadele de nebunie. Probabil în acele momente de după naștere, hormonii sunt la conducere și înlătură orice urmă de rațiune. Eu privesc acum acea primă filmare a fiică-mii și realizez că ei îi era foame și căuta sânul. Doar maică-sa, cu mintea încețoșată de oxitocină credea că stă la o bârfă cu fiică-sa proaspăt născută.

Ei, și totuși practica ne demonstrează că nu doar hormonii iau mințile proaspetei mămici. Cred că, pur și simplu instinctul matern îi înlătura orice fărâmă de obiectivitate când vine vorba de puiul ei. Pentru că, deși aburii euforici trec, mândria continuă să crească. Primul zâmbet în somn, apoi primul zâmbet adresat ție, prima vocală, apoi prima slabă te umplu de entuziasm. Apoi apucă pentru prima oară o jucărie cu mâna și te gândești că e deja mare. Îl scoți afară și arată interes pentru mediul înconjurător privind minute în șir frunzele copacului în bătaia vântului sau asfaltul în diverse nuanțe de gri. Apoi, poate te îngrijorezi că stă alte minute în șir cu privirea fixată pentru un colț de tavan perfect alb, dar preferi să îți imaginezi că are aptitudini artistice și că, probabil va deveni arhitect sau pictor. Prima oară când râde în hohote sau când se ridică în patru labe te gândeşti că ai un copil atât de grozav că poate va fi sportiv sau actor de stand up comedy. Își manifestă voința puternică în tot felul de momente și îl vezi liderul unei echipe de vânzări sau chiar al unei națiuni întregi. S-a ridicat apoi în picioare iar mișcările sunt atât de grațioase sau exacte încât zici deja că ești mama unei balerine sau a unui fotbalist.

După ce învață primele cuvinte și îți spune prima minciună îți imaginezi că are atâta imaginație încât va fi următorul Jules Verne. Dacă la varsta de 7-8 luni pune mâna pe telecomandă și îți închide și deschide televizorul ca pe stroboscop, te gândeşti că are înclinații tehnice. Iar când mai crește puţin și îți ia telefonul ca să se uite la poze sau să își pună desene animate pe youtube, deja știi că va fi un super programator la Microsoft.

Primul caca la oliță este dovada clară că ai un copil inteligent, iar prima oară când cere pipi la iarbă în parc îți confirmă că este de-a dreptul un geniu.

Nimic nu este comun când vine vorba despre copilul tău. Totul este la superlativ. Orice ar face, bun sau rău, e semn bun. Dragi mame, spuneți că nu e așa!

Sursa foto: http://www.freedigitalphotos.net/