Îți scriu eu, pacientul tău. Nu mă știi prea bine pentru că vin rar la tine. Din fericire, atât eu cât și familia mea suntem cât de cât sănătoși, iar momentele când avem nevoie de tine sunt suficient de rare încât să nu mai punem la suflet micile sau marile nemulțumiri. Doar că acum sunt mamă, așa că instinctul specific nu îmi mai permite să fiu tolerantă în faţa scăpărilor tale.

Vreau să te rog ca, atunci când vei ajunge diseară acasă şi vei avea 10-15 minute libere, să rămâi tu cu găndurile tale şi să îţi dai seama dacă faci această meserie din pasiune şi din dorinţa de a avea o contribuţie în viaţa oamenilor, sau dacă vezi totul doar ca pe un job. De ce te rog asta? Nu pentru mine, pentru că eu m-am obişnuit încă din copilărie să mă tratezi cu dispreţ, să te porţi cu mine ca şi cum tu ai fi Dumnezeu şi eu nu aş merita vreun pic de respect din partea ta, să vorbeşti cu mine în termenii tăi medicali pe care eu nu îi înţeleg şi când îţi cer lămuriri să îţi dai ochii peste cap exasperat de ignoranţa mea, sau chiar să nu te pricepi la meseria pe care singur ţi-ai ales-o. Eu sunt obişnuită cu acel comportament fascist pe care l-ai moştenit încă din perioada comunistă. Dar, acum am început să vin la tine cu copilul meu şi vreau să te anunţ că aceste lucruri nu le voi mai accepta.

Vreau să ştii că, atunci când am venit la tine cu copilul meu nou născut, nesigură, temătoare şi plină de întrebări, nu a folosit nimănui să îmi înşiri reguli ca o placă stricată fără să vezi dacă înţeleg sau reţin tot ce îmi spui, apoi să mă cerţi pentru că îmi alăptez copilul prea mult, că ia în greutate prea mult, că trebuie să îl scol, să îi fac program, să îi dau lapte praf, să îl diversific la 4 luni, să nu mănânc aproape nimic pentru că alăptez, şi alte grozăvii despre care, din nefericire, am descoperit mult mai târziu că nu erau corecte. Nu ţi-a folosit nici măcar ţie să devii brusc amabil cu mine atunci când am avut, în sfârşit, suma pe care aşteptai să o strecor sub agenda ta de pe birou. De ce nu a folosit? Pentru că mi-am retras fişa şi am plecat de la tine.

Vreau să ştii că, dacă ai venit la mine cu salvarea pentru că al meu copil a sărit în pat şi a făcut o întindere la gât, nu o să accept să îmi spui că nu a păţit nimic şi că plânge pentru că e răzgâiat. Ştiu că, poate îl tratez cu mai mult respect decât eşti tu obişnuit să îţi tratezi pacienţii şi asta îl face să își exprime deschis simțămintele. Ştiu că, poate ai venit degeaba până la mine (slavă Domnului!) şi că al meu copil avea decât o uşoară întindere, dar faptul că plângea la fiecare încercare de a-l mişca, a trezit în mintea mea de mamă fără diplomă medicală, scenarii nebune cu coloane rupte şi paralizii. Chiar nu foloseşte nimănui să mă acuzi tot pe mine şi cu atât mai puţin pe copilul meu.

Vreau să ştii că, dacă am ales să vin la clinica particulară unde lucrezi, am plătit, pe lângă asigurarea la Casa Naţională de Sănătate, o sumă frumuşică, tocmai pentru a avea parte de un tratament mai bun. Am venit la tine pentru un control oftalmologic de rutină şi tu te-ai străduit fix 30 secunde să îmi convingi copilul să coopereze cu tine, după care ai renunţat şi mi-ai anulat programarea ca să îmi dai de înţeles că trebuie să ies din cabinet cu copilul plângând, pentru că îl speriasei, punându-i lanterna în ochi fără vreun avertisment. Acest lucru nu mi-a folosit mie, pentru că a trebuit să plec, să am dicuţii cu copilul ca să îl liniștesc şi să îl conving să revenim şi apoi să caut alt medic, rugându-mă în aceslaşi timp, ca la acea clinică particulară să nu fie toţi ca tine. Acest lucru nu ţi-a folosit nici ţie pentru că m-am deşteptat.

De acum nu mai accept să primesc de la tine nici o fărâmă mai puţin decât profesionalism, empatie, respect, explicarea procedurilor care îmi vor fi făcute, explicarea concluziilor tale pe înțelesul meu şi argumentarea recomandărilor făcute. De ce? Pentru că, deşi te respect şi te apreciez pentru eforturile pe care le depui ca să faci faţă unor condiţii grele la noi în ţară, şi eu, pacientul tău, merit consideraţie. Şi, pentru că al meu copil este tot o fiinţă umană, îţi pretind să îl tratezi şi pe la fel, chiar dacă are diemensiuni ceva mai mici.

Ştiu că eşti plătit foarte prost, că nu ai condiţii așa cum trebuie, că, pe lângă pacient, eşti şi tu pus în pericol de situaţia deplorabilă din spitale. Dar ştii ce? Dacă la analiza pe care ţi-am propus-o vei descoperi (sau poate ştiai deja răspunsul) că această meserie este şi pasiunea ta, este de datoria ta să dai totul. Până la urmă eu vin la tine din când în când, dar tu trăieşti acolo zilnic. Tu ştii care sunt problemele. Tu trebuie să ceri, să lupți și să faci cunoscute situațiile, nu să le ascunzi sub preş, după care să îți verși nervii pe mine. Şi peste toate astea trebuie să lucrezi în folosul pacientului din toate punctele de vedere. Pentru că nu mai suntem în comunism. Azi avem atâtea mijloace de comunicare şi atâtea alternative la actele medicale. Eu nu mai accept nici o fărâmă mai puţin din partea ta. O să mă duc la altul, şi la altul, o să scriu review-uri negative despre tine pe grupurile de pe Facebook din care fac parte, o să te menţionez în comentarii pe forumuri, o să anulez abonamentul costisitor la clinica la care lucrezi şi o să specific numele tău sau al colegilor tăi şi experiențele neplăcute care au dus la acea decizie. Şi, cu ceva bani plătiţi în plus faţă de ceea ce îţi dau ţie, voi ajunge şi peste hotare, dacă sănătatea copilului meu va fi pusă în pericol de către tine. Şi, crede-mă, deja nivelul de comunicare între potenţialii tăi pacienţi este prea bun ca să îţi mai permiţi să fii arogant, nepregătit sau lipsit de empatie.

Cu stimă şi consideraţie

o MAMĂ

PS: Şi eu te sfătuiesc să nu te pui cu mamele

PS2: menționez că am avut și experiențe extraordinare cu medici foarte buni, profesional și uman, dar aici am scris doar despre ceilalți.

Sursa foto: http://www.freedigitalphotos.net/