Am avut copilul la o vârstă înaintată, pentru că am gândit, ca multă lume, că nu poţi aduce pe lume un copil pe care nu ai cum să îl creşti (financiar şi emoţional). Este o judecată corectă … parţial. Dacă nu ai nici un venit, nu ai casă (nici măcar cu chirie), dacă trăieşti într-un mediu instabil, cu certuri, scandaluri, dacă în general te afli într-o perioadă haotică, este dificil să te aduni suficient pentru a avea un copil. Dar, după ce am avut eu însămi copil, am realizat că nu trebuie să fii 100% pregătit pentru un copil, pentru simplul fapt că nu se va întâmpla niciodată asta. Nu ai cum să ştii ce înseamnă să creşti un copil până când nu îl vei avea. Nu ştii ce nevoi are până nu îl vei ţine în braţe. Şi, din punctul meu de vedere, partea materială este cea mai puţin importantă în planificarea lui. Sigur că trebuie să ai ce să mănânci şi un loc curat unde să stai. Dar, mai important decât toate astea, este să ai o familie echilibrată alături. Este ideal să ai tatăl copilului lângă tine, care să te susţină. Dacă nu se poate, poate fi înlocuit şi de restul familiei, cu condiţia să fie alături de tine şi să creeze o atmosferă iubitoare în jurul vostru.

Am în jurul meu tot felul de mame cu copii mici. Unele nu au avut nici un ban, poate nici pe tatăl copilului alături. Altele au avut partea familială ok, iar financiar doar mediu. Cunosc şi mame cu toată familia alături şi nivel financiar înalt. Pot să vă spun foarte clar că toate s-au pregătit cu adevărat abia după ce a venit copilul. Poate au amenajat luxos camera copilului şi au realizat că, de fapt micul sufleţel are nevoie de cu totul altceva, așa că au trebuit să ia totul de la capăt şi să refacă amenajarea. Poate nu au avut nimic sigur în viaţă în acel moment, dar tot micul sufleţel le-a dat inspiraţia şi motivaţia de a-şi pune viaţa în echilibrul de care avea el nevoie.

Aud în jur mereu că un copil presupune multe cheltuieli. Eu sunt azi aici să contrazic această teorie. Menţionez că vorbim despre situațiile în care nu sunt probleme de sănătate la mamă sau la copil. Cheltuielile de urmărire a sarcinii nu sunt foarte mari, şi, dacă chiar nu ai un venit, pot fi gratuite în cadrul unui spital. (femeia gravidă este asigurată medical chiar dacă nu a avut nici un venit). Nașterea scumpă este o alegere a mamelor. Dar, ştiu că se poate să naşti normal într-un spital de stat şi fără să dai şpagă. Trebuie doar să puţină muncă de cercetare. Dacă nu se poate în oraşul tău, sigur există un spital la distanţă mică unde se poate face asta. După ce se naşte copilul, cheltuielile cu el sunt acoperite de cei 200 lei primiţi sub formă de alocaţie până la 2 ani (vorbesc aici despre scutece şi câteva mijloace de îngrijire necesare). Dacă mama are suport din partea celor din jur, ea poate să fie mai relaxată, poate alăpta, poate face co-sleeping şi nu are nevoie de investiţii speciale. După ce vine copilul pe lume, cei din jurul tău îi vor face cadou hăinuţe. Vă garantez că, până la 1 an, 1 an şi ceva, nu este obligatoriu să faceţi cumpărături în acest sens.

Îmi amintesc că, înainte să nasc, am avut o discuţie cu soţul meu pentru a planifica să mergem la cumpărături pentru copil. Şi el îmi spunea că o să îi luăm doar scutece de finet, ca pe vremuri, deoarece costmaşele îi vor rămâne mici foarte repede şi nu se justifică investiţia. Eu luam foc şi îi spuneam „Cuum? Copilul meu să stea înfăşat ca acum 100 de ani?” Ajungeam să ne certăm, așa că eu, pur şi simplu am renunţat la discuţie. În schimb am mers prin magazine cu el şi am început să ne uităm la hăinuţe. Bineînţeles că nu a putut rezista să plecăm fără să cumpărăm nimic. Cu toate astea, noi am cumpărat puţine lucrușoare. Eu le-aş fi luat pe toate. Dar, pe de o parte m-am panicat când am văzut mărimile hăinuțelor de copii de 0-3 luni, şi mă gândeam că nu poate să îl încapă pe un copil așa ceva. Pe de altă parte, îmi intrase şi mie microbul gândului că, probabil nu se justifică să exagerăm cu achizițiile, doar pe fond emoţional şi că trebuie să aşteptăm să se nască copilul şi să vedem ce mărimi i se potrivesc. Şi, sincer vă spun, acum mă bucur că am făcut așa. Din acel moment, eu i-am cumpărat câte ceva doar pentru că îmi plăcea foarte mult un lucru, şi nu din cauza unei nevoi şi stringente. Am primit atât de multe hăinuţe, încât unele nici măcar nu prea le-a purtat. Singurele investiţii pe care le-am făcut eu mai serios, au fost în jucării şi jocuri. A primit multe şi din acelea, dar mai mult chestii din plastic, luminoase şi ţiuitoare, așa că m-am gândit că al meu copil are nevoie şi de jucării care să îi dezvolte abilităţi. Chiar şi așa, jucăriile ei preferate erau cratiţele mele din bucătărie, fasolea pusă în sticle de 500 ml, pe care putea să o zornăie, orezul aşezat intr-o grămăjoară prin care putea să își treacă mâinile şi pe care il putea folosi la umplerea unor păhăruțe de plastic, sau scobitorile pe care le introducea prin găurelele de la strecurătoare. Fiică-mea este foarte mulţumită când primeşte lucruri diverse, sau când este înconjurată de tot felul de jucării, cărticele şi joculețe. Dar cu adevărat fericită este când stăm toţi 3 în pat şi facem cort din pătură sau orice altceva presupune hârjoneală şi apropiere fizică. Aproape se sufocă de bucurie când își revede buncii şi când se joacă cu ei în moduri pur copilăreşti de genul „unde te-ai pitit*”, „te-am prins” sau când are chef de îmbrăţişări.

La rândul meu, am dăruit hăinuțele ei, când au rămas mici. Deci sunt şi alte mame care nu au mai trebuit să facă cumpărături prea mari. Am avut vreo 4 saci de donat şi încă vreo 2 sacoşe de aruncat.

Am vrut să scriu toate astea, nu pentru a spune că un copil trebuie crescut în austeritate. Ci pentru că am în jurul meu mame care pregetă în a avea copii din motive financiare. Asta deşi au o locuinţă, au venituri bune şi au o familie super. Un copil mic are nevoie doar de iubire. Nu este o vorbă mare, este o realitate. Pentru a fi fericit şi a se dezvolta normal (fizic, psihic, loco-motor, în limbaj) are nevoie doar de mamă sau de părinţi care să îl iubească, să fie lângă el atunci când are o nevoie, să îl trateze cu blândeţe şi respect, şi să îl includă în viaţa lor casnică şi socială. Atât. Până pe la 3 ani este absolut suficient.

Când eram însărcinată, mi-a zis cineva: „Uite ce abundenţă la voi acolo!”. Nu am înţeles atunci. Am luat-o ca pe o metaforă. Dar apoi am realizat că așa este. Dacă părinţii sunt sănătoşi la minte şi echilibraţi, copilul nu numai că nu costă aproape nimic, dar este şi o sursă de creştere a abundeţei. Din acel moment, parcă devii mai înţelept, ai o motivaţie mult mai puternică, nu mai renunţi așa uşor, îţi depăşeşti limite pe care nu credeai că le vei depăşi vreodată, te ridici dincolo de mediocritate, faci lucruri mult mai bine fundamentate şi cu efecte pe termen mai lung, care, într-un final se vor concretiza în mai multă prosperitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/