Orice părinte observa la un moment dat, fie că îi convine fie că nu, că al său copil este oglinda lui. Indiferent ce va dori să îl învețe, până la urmă copilul va copia modul de exprimare și de acțiune al părintelui. Nu poți să îi ceri copilului să vorbească frumos, dacă tu înjuri ca la ușa cortului. Nu poți să pretinzi să nu lovească copiii în parc, dacă tu îl lovești peste mâini sau la fund. Nu poți să te aștepți să își gestioneze frustrările și să nu țipe/plângă/tăvălească pe jos, dacă tu te crizezi când face el o boacănă.

Știu, este greu uneori, când ești obosit, eventual nemâncat, sau stresat, să îți păstrezi cumpătul și să nu țipi la copil sau să nu îl cerți. Știu pentru că și eu lupt cu pornirea de a țipa, sau de a fi severă, dar și cu pornirea de a fi prea permisivă în anumite situații. Din această cauză am scăpat din vedere alt aspect: faptul că pot fi foarte cicălitoare cu fiică-mea. Nu am realizat asta, până într-o zi când îmi turnam cu sticla apă într-un pahar. Am auzit atunci o voce mică lângă mine: „Ai grijă să nu verși pe masă!” . Ce puteam să spun? Am răspuns politicos: „Da draga mea, am grijă. Mulțumesc pentru că m-ai atenționat. „

Și, de atunci s-a dezlănțuit: „Ai grijă să nu cazi de pe scaun!”, ” Ai grijă să nu calci pe jucării!”, „Ai grijă să nu dai firimituri pe jos!”, „Ai grijă să nu dai pe tine!”, „Ai grijă!”… Și atunci mi s-a revelat proporția cicălelii pe care am abătut-o eu asupra fiică-mii. Eh! Asta e! Acum suport. Tot ce trebuie să fac este să mă opresc eu din a-i corecta fiecare pas. Apoi și ea se va opri de la sine.

Deci, aveți grijă cum vă purtați cu copiii că s-ar putea să vă cicăle și ei pe voi!

Sursă foto: https://pixabay.com/ro/photos/

Later edit…

Azi, pe pârtie, ne dădeam amândouă cu sania și ea striga cât o ținea gura: „Mami, ai grijă să nu cazi! Mami, ai grijă să nu cazi!” ?