When injustice becomes law, rezistance becomes duty
Până acum nu am scris aici nimic care să aibă legătură cu politicul. Însă am ajuns într-un punct critic în care simt că trebuie să îmi împărtășesc starea de spirit. În acest moment cred că faptele au devenit prea țipătoare pentru a mai auzi ce spun cei care le săvârșesc, chiar și pentru unii din cei care au votat cu PSD. Este un moment în care, nu doar cei care au votat cu alte partide, dar și o parte din cei care au votat cu PSD au început să înțeleagă că ceea ce se întâmplă zilele acestea este foarte grav și ne poate influența profund viitorul, dar din păcate încă mai sunt mulți care nu se pot rupe din hățișul manipulărilor.
În acest moment cred că trebuie să fim mai puternici și mai consecvenți ca niciodată și să nu renunțăm la protestele pașnice. Eu cred cu tărie în puterea masei critice care, mai ales dacă este în creștere, poate reprezenta o presiune imposibil de ignorat.
Totuși, atitudinea noastră civică trebuie să meargă chiar mai departe de atât. Așa cum arăta o pancartă în piață, când injustiția devine lege, rezistența devine datorie. Am ajuns aici doar datorită inacțiunii noastre, în general. Nu ne-am dus la vot și ne-au decis soarta câțiva oameni (căci da, 19 % din cei cu drept de vot sunt doar câțiva) care au votat PSD, sperând să le fie mai bine și poate neputând să se opună manipulării media pe care o știm foarte bine. Cred că este momentul să înțelegem cu toții că mersul la vot poate preveni astfel de situații ca cea în care am ajuns acum. Deasemenea trebuie să le explicăm simplu și cu răbdare părinților, bunicilor, mătușilor, unchilor, vecinilor sau chiar si unora dintre prieteni care încă mai cred că cei din guvern și de la conducerea PSD sunt un fel de martiri care vor doar să facă treabă și nu sunt lăsați. Dragilor, dacă ar fi atât de bine intenționați de ce nu renunță pur și simplu la ordonanță în această formă de urgență? Nu a cerut nimeni demisia guvernului. Mă rog, au fost câteva pancarte izolate în piață care afișau așa ceva, sau câțiva protestatari supărați care au susținut asta – dar protestul în ansamblul lui nu urmărește acest lucru, ci strict acele ordonanțe. Oare toate instituțiile statului care au reacționat împotrivă sunt rău voitoare? Oare toți juriștii și profesorii specialiști în domeniu juridic, care atrag atenția asupra efectelor profund negative ale ordonanțelor, mint? Toată criza aceasta politică care ne afectează din punct de vedere economic este doar o diversiune? Uniunea Europeană și ambasadele care au reacționat sunt tot sub comanda lui Iohanis? De ce, în tot acest context, acest guvern atât de binevoitor nu abrogă pur și simplu ordonanța și nu o introduce în ciclul firesc al elaborării unei legi? Pentru că, din nou, nu a spus nimeni că modificările nu trebuie făcute.
Dragii noștri, vă rog să ne credeți pe noi, apropiații voștri, că nu ne-a plătit nimeni și că doar indignarea apărută din înțelegerea efectelor unui gest extrem făcut târziu în noapte, ne-a scos în stradă. Vă rog să închideți puțin televizorul și să discutăm puțin cu luciditate. Haideți să fim uniți, căci, dacă nu ne trezim acum o să suferim cu toții, iar suta aia de lei, pe care ați primit-o ieri în plus ca să tăceți, nu va mai folosi nimănui. Haideți să mergem cu toții în piață, pentru că șansa de a corecta greșelile s-a întors în mâinile noastre.