… sau oricum, 10 lucruri care îi plac fiică-mii şi care pe mine mă înnebunesc, de cele mai multe ori:
1. Să lovească podeaua cu obiecte tari (de lemn sau metal), constant, ritmic şi … (uneori am senzaţia) fără oprire, dacă nu aş interveni eu după minute bune de lovit pe creierul meu.
2. Când vrea să facă totul singură, inclusiv lucruri periculoase. Eu sunt foarte mândră şi o las. Dar trebuie să o supraveghez foarte atent şi să mă rog să nu îmi iasă şi alte fire albe pe lângă cele deja apărute.
3. Când aruncă peste tot obiecte mici: biluţe, mărgele, piese de lego, piese de puzzle, creioane, etc. Ea se distrează maxim când face asta. La fel se distrează şi când mă vede stând cu fundul în sus prin casă pentru a le scoate de pe sub mobile. Eu nu mă distrez deloc atunci.
4. Când varsă lichide peste tot pe unde apucă, cu o plăcere pe care eu nu o regăsesc nicicum. Norocul meu că a cam depăşit această fază, că deja începusem să albesc.
5. Când nu-i intri cu nimic în voie pentru că îi e somn / foame / dor, şi nu o pot linişti pentru că nu vrea să se culce / mănânce / să o iau în braţe.
6. Când vrea să mai stăm în parc 5 – 10 – 15 minute – o viaţă, deşi e obosită, îi este foame şi frig. Şi ei şi mie.
7. Când ţipă pe scara blocului. Ei îi place la nebunie ecoul, dar eu am interiorizat foarte rău observaţiile primite în copilărie (când făceam şi eu acelaşi lucru) şi am senzaţia că vor sări vecinii să ne ucidă cu furci şi topoare, la fiecare ţipăt de al ei.
8. Când stă desculţă şi dezbrăcată prin casă, indiferent că afară sunt 35 de grade sau -10 grade. Ea se simte foarte bine, dar eu îngheţ doar când o văd.
9. Să zgârie pereţii cu unghiile. AAhh! Mă zburlesc doar la gândul acesta. Vă daţi seama cum mă simt când face asta cu insistenţă şi veselie, mai ales când vede că eu mă stresez.
10. Când se caţără peste tot, pe marginea canapelei, a scaunului rotativ sau a fotoliului, şi stă într-un echilibru precar, spre deliciul ei şi infarctul meu.
Voi aveţi situaţii din astea? Mi-ar plăcea să îmi povestiţi, ca să nu mă mai simt singura nebună.

 

Sursa foto: https://depositphotos.com/search/stressed-mothers.html

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.