Aveți răbdare câteva minute cu copiii voştri şi o să vedeţi că nu sunt răi, egoişti şi încăpăţânaţi. Ei sunt pur şi simplu MINUNAŢI!
Fetiţa mea este foarte cochetă şi are o mulţime de clame de păr, bentiţe şi alte accesorii de acest gen. Vreo două agrafe se stricaseră: uneia i s-a rupt floricica din capăt şi celeilalte i se rupsese gărgăriţa care o împodobea. La vremea respectivă i-am propus să le aruncăm, pentru că arătau rău şi nu mai puteau fi folosite. Nu a fost de acord. Le-am pus la loc în cutiuţa lor. Uneori le foloseam eu prin casă, când nu erau ale mele la îndemână.
Azi însă, le-a găsit din nou şi mi le-a arătat, spunându-mi că se duce să le arunce la gunoi. Eu, care deja le cam foloseam la nevoie, am încercat să o conving să nu facă asta. Dar ea a fost foarte hotărâtă şi le-a aruncat. Recunosc că începusem să fiu cam frustrată. Nu înțelegeam de ce nu este cooperantă deşi îi dădusem argumente. Mă gândeam dacă nu cumva, punându-i totul la dispoziţie şi nerefuzându-i decât foarte puţine lucruri până acum, începe să devină egoistă. Mi-a trecut chiar prin cap că face asta doar din dorinţa de a fi contra mea. Oricum, aveam doar sentimente ale unui om rănit şi nesigur. Vocile din capul meu deja începuseră să o certe şi să îi reproşeze comportamentul, dar eu le-am oprit.
Însă, când a venit înapoi în cameră, nu am rezistat şi am întrebat-o cu blândeţe:
– Te rugasem să nu le arunci, pentru că voiam eu să le mai folosesc. De ce ai făcut totuși asta?
Reacţia ei m-a înduioşat:
– Lasă, mami, că îţi aduc de la mine două clame bune.
Mi le-a pus chiar ea în păr, m-a studiat puţin, apoi s-a gândit mai bine:
– Îţi aduc şi o bentiţă de la mine.
S-a dus şi mi-a adus una dintre bentițele ei preferate, mi-a aşezat-o cu grijă pe cap şi a concluzionat:
– Îţi stă foarte bine, mami!
– Îţi mulțumesc, draga mea!
– Cu plăcere! mi-a zâmbit ea, mulţumită, şi ne-am îmbrăţişat.
M-am simţit ruşinată. Eu o acuzasem în gândul meu de cele mai rele lucruri, iar ea nu făcuse decât să înțeleagă, în sfârşit, argumentele mele din urmă cu câteva luni, când îi explicasem de ce trebuie să renunţăm la lucrurile stricate, şi să îmi ofere cu generozitate accesoriile ei preferate pentru a le folosi în locul unor rupturi.