Faptul că sunt îngrijorată în legătură cu modul în care este organizat, funcționează şi dă rezultate sistemul de învățământ românesc, am mai scris şi altădată. Acum, cu greva profesorilor care s-a declanşat ieri şi cu reacțiile unora dintre ei la o iniţiativă a Consiliului Elevilor, mi s-a trezit din nou revolta. Fiecare astfel de atitudine nu are rolul de a mă linişti, nici pe departe.

Totul a pornit după ce am citit acest articol. De aici am aflat că profesorii se pregătesc de grevă exact în perioada examenului de Bacalaureat, că a fost dat publicităţii un comunicat al Consiliului Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța (care dezaprobau perioada în care era iniţiat protestul) şi reacțiile complet deplasate ale unora dintre profesori.

În primul rând, vreau să vă asigur că sunt de partea dascălilor în acest demers. Mi se pare strigător la cer modul în care li se dau doar sarcini de îndeplinit, felul în care sunt îngropaţi în birocraţie, condițiile de lucru şi nivelul extrem de scăzut de consideraţie şi de recompense. Şi toate acestea se întâmplă în condițiile în care ei chiar au o muncă foarte solicitantă, şi de această muncă depinde, într-o proporţie destul de mare din păcate, viitorul nostru ca naţiune.

Dacă mă întrebaţi pe mine, învățământul şi sănătatea ar trebui considerate domenii de securitate naţională, alături de domeniul apărării, şi ar trebui ca investițiile şi remunerațiile să fie pe măsură.

În ceea ce priveşte reacțiile unora dintre profesori la iniţiativa elevilor, mi se par nedemne de un om civilizat, şi cu atât mai nedemne pentru cineva care își asumă rolul de educator şi modelator al viitorului unor copii.

Unele dintre argumentele lor au fost legitime: au dreptul să protesteze, au dreptul să pună presiune pe cei care le-au făcut promisiuni şi acum nu se ţin de ele, au dreptul să fie respectaţi de către părinţi şi elevi deopotrivă, au dreptul să se plângă şi să refuze răspunderi pe care sunt nevoiţi să şi le asume, doar pentru că unii părinţi își „abandonează” copiii la şcoală. Nu este normal să aştepţi ca profesorul copilului tău să se ocupe integral de el, uneori inclusiv să-l ducă la medic.

Dar, este o reacţie a unui om educat să îi cataloghezi pe iniţiatorii comunicatului drept „rapandule”? Da, nu i-au numit direct. Dar, dacă spui că acest comunicat este rezultatul faptului că ei au trecut clasa toate „rapandulele”, asta se subînţelege. Lăsând la o parte jignirea evidentă, această frază nu are legătură oricum cu situaţia de faţă şi exprimă doar o frustrare a unor profesori depăşiţi de situaţie, care au găsit acum o supapă de refulare.

Eu cred că un profesor, pentru a putea educa un elev, trebuie să fie în primul rând el educat şi să ofere respect în egală măsură cu cel pe care îl așteaptă de la ei. Trebuie să poată susţine o conversaţie în contradictoriu cu argumente şi fără jigniri, inclusiv cu cineva cu vârstă mai mică decât a lor. Trebuie să fie pregătit profesional, dar şi psihologic, pentru a putea face faţă noii generaţii. Când eram eu în şcoală, eram uşor de disciplinat prin frică. Dar azi copiii nu mai acceptă o astfel de supunere.

Astăzi un profesor trebuie să fie un lider şi un mentor, pentru a putea menţine interesul elevilor săi. Astăzi respectul se cîştigă, nu se impune. Şi asta se întâmplă în toate domeniile, nu doar în învățământ.

Ştiu, cadrele didactice nu sunt pregătite în această direcţie, sistemul nostru de învățământ nu este foarte diferit faţă de cum era acum 150 ani, iar salariile nu sunt nici pe departe motivatoare în acest sens. Dar asta este treaba guvernanţilor, şi profesorii au dreptul şi obligaţia să pună presiune pe ei ca să aducă normalitate în acest domeniu.

Dar, în acelaşi timp, meseria de profesor este una vocaţională. Dacă nu faci asta cu drag şi pasiune, rămâne doar un simplu job la care mergi şi aştepţi ziua de salariu. Dar atunci nu poţi pretinde respectul pe care îl câştigă un mentor. Iar dacă vii şi spui: „Cadrele didactice NU sunt slugile elevilor și părinților acestora…!“., atunci clar ţi-ai greşit meseria. De ce? Pentru că un profesor pasionat „SERVEŞTE”. Este un lucru diametral opus lui „SLUGĂREŞTE.” Un profesor cu vocaţie se dăruieşte micilor suflete care se uită la el ca la un atoateştiutor. El îşi pune propria pregătire în serviciul copiilor, care sunt dornici de cunoaştere prin natura lor. Asta până în momentul când li se înăbuşă curiozitatea şi este ţintuit în „banca lui”.

Dar, dacă nu există pasiune, atunci da, profesorul rămâne, în viziune proprie, doar o „slugă” a părinţilor şi elevilor şi vor rămâne cu frustrarea de a nu fi apreciaţi așa cum şi-ar dori.

Sursă foto: Agerpres.ro

Scris de: Loredana Nan