Am citit deunăzi pe un grup de mămici o dilemă a uneia dintre ele. Nu ştia cum să pună problema cu tatăl fetiței ei, pentru că acesta era frustrat că, la cei 2 ani şi jumătate ai ei, fetiţa nu îşi manifesta afecțiunea faţă de el. Din această cauză o tot certa şi o ameninţa că nu-i va mai oferi nici el nimic, dacă ea nu poate măcar să îl pupe din când în când. Așa că m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva aspecte pe care le-am învăţat la cursul de parenting la care am participat în această primăvară, poate mai sunt mame care nu ştiu cum să procedeze în astfel de situaţii.

În primul rând, trebuie ştiut de la început că relaţia fetei cu tatăl ei îi va seta modelul de relaţii pe care le va avea mai târziu cu bărbaţii din viaţa ei, şi nivelul de acceptare a anumitor manifestări. De aceea este foarte important ca şi comportamentul tatălui să fie adecvat. O fetiţă cu un tată distant își va alege inconştient un iubit distant, sau, din contră, va ajunge mereu să jinduiască după atenţia iubitului. O fetiţă cu un tată autoritar sau violent, își va alege tot inconştient iubiţi autoritari sau violenţi.

Sursa: www.pixabay.com

Nu intru în detalii psihologice, dar aş vrea să vă povestesc experienţa noastră în acest sens.

Fiica noastră, care a stat toată ziua cu mine acasă, iar pe tatăl ei îl vedea doar seara, s-a ataşat (cum era şi normal) foarte mult de mine. Ea oricum nu este foarte pupăcioasă. Are nevoie de conectare, dar fără efuziuni prea mari de drăgălăşenii. Mult timp am crezut că trebuie să fac eu ceva pentru a o apropia de tatăl ei. Seara, când venea acasă, o luam şi ne duceam împreună să îl întâmpinăm. O întrebam: „Îl pupi pe tati?”. Până pe la 1 an jumătate nu opunea rezistenţă. Apoi a început să nu mai vrea să facă treaba asta. Nu voia să îl salute la plecare sau venire şi nu își mai arăta afecțiunea. Totuși, după ce se reconectau amândoi, petrecea timp doar cu el şi se jucau jocuri doar ale lor. Uneori îmi spunea peste zi că îi este dor de tati. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă tot gândeam unde am greşit eu şi ce anume nu am făcut de şi-a schimbat atitudinea în anumite situaţii.

Într-o zi am întrebat instructoarea la curs, iar răspunsul ei m-a luminat şi m-a determinat să mă relaxez. Mi-a explicat câteva aspecte:

– Copiii sunt diferiţi şi își arată afecțiunea în mod diferit, indiferent ce face mama în această direcţie.

– În jurul vârstei de 2-3 ani, copiii încep să își ia în stăpânire corpul. Pentru că sunt mici, pentru că nu au motricitatea încă bine dezvoltată, noi, adulţii, îi îngrijim şi dispunem de corpul lor așa cum gândim în acel moment (în sensul cel mai bun), fără să ne gândim ce şi-ar dori copilul. Dar ei încep, apoi, să își dorească să facă ce vor ei cu propriul corp, atunci când vor ei. Este momentul în care încep să ne ceară să se spele singuri, să se îmbrace singuri, să se urce singuri în locurile înalte, inclusiv ne resping manifestările de afecţiune. Este un proces foarte normal, care trebuie respectat, dacă vrem copii independenţi.

Sursa: www.pixabay.com

Eu, ca orice altă mamă cred, o pupăceam pe fiică-mea de o albeam. Uneori îmi era atât de drag de ea încât aş fi vrut să o mănânc. Simțeam că oricât de mult aş smotoci-o nu reușesc să îmi potolesc pornirea de afecţiune. Ea râdea, se bucura, participa. La un moment dat nu a mai acceptat să o pup. Suntem încă în acea fază. I-am respectat dorinţa, dar vă spun sincer că îmi este extrem de greu. Dar îi spun şi ei asta:”Îmi este atât de drag de tine încât îmi vine să te pup până te albesc!” Ea râde şi îmi zice că nu vrea. Atunci eu iau un animăluţ de pluş şi îi spun că o să pupăcesc animăluţul ca să îmi treacă dorul. Atunci ea îmi spune că dacă vreau, putem să ne îmbrăţişăm, sau poate să mă pupe ea pe obraz. Vă spun sincer că este cea mai dulce manifestare de afecţiune, şi chiar reuşeşte să îmi ostoiască dorul. Această manifestare acceptată de ambele părţi îmi aduce o satisfacţie mult mai mare decât dacă aş fi îmbrăţişat-o cu forţa şi ea ar fi fugit sau s-ar fi supărat.

– În cazul fetelor, tatăl are un rol cheie. Trebuie să se poarte cu fiica exact așa cum şi-ar dori să se poarte viitorul ei iubit / soţ. Trebuie să o respecte, să îi vorbească frumos, să se ducă el primul la ea şi să o salute, să fie mereu el primul care își arată afecțiunea, să îi spună non stop că este frumoasă, să o admire indiferent ce ar face, să cadă în extaz în legătură cu orice interes ar avea ea. Practic trebuie să o „curteze” în permanenţă. Iar modul în care își vor manifesta afecțiunea unul faţă de celălalt va fi dictat de către fiică, nu de către tată. În prezența lui, ea trebuie să se simtă mereu că o prințesă. Astfel ea își construieşte o imagine de sine puternică şi nu va accepta niciodată standarde la un nivel mai jos decât a cunoscut în relaţia cu tatăl.

Mămicii de pe grup i-am răspuns așa: „Întrebare pentru tatăl frustrat: Cand va fi mare, o să vrei să accepte să fie pupată cu forţa, sau şantajată în legătură cu manifestarea afecţiunii? Sau vei dori să îşi manifeste în mod sănătos şi firesc propriul stil de ataşament? Dacă tu o forţezi acum să te pupe, mai târziu va învăţa că aşa trebuie să facă cu bărbaţii din viaţa ei. Se va simţi obligată să fie afectuoasă chiar şi atunci când nu simte asta. Va accepta apropieri, chiar dacă nu şi-ar dori. Este important să îi respecţi tu acum corpul şi dorinţele, pentru a-i seta aceste standarde pentru când va fi adult. Un copil își iubeşte necondiţionat părinţii şi îşi arată iubirea mai uşor după ce cresc puţin şi  îşi conturează propriul stil de comportament. Dar pentru asta are nevoie de spaţiu şi libertate. Nu înseamnă că te respinge dacă nu te pupă. Pur şi simplu poate nu are chef atunci, poate nu este un copil foarte afectuos, sau poate își arată dragostea în alt mod decât te aştepţi tu.”

Sursa: www.pixabay.com

Articol scris de: Loredana Nan