Am mai scris eu la un moment dat despre cât de uşoară este viaţa mamelor în ziua de azi. Azi vreau mă opresc la aspectele mai dificile ale mămiceniei moderne.

Am constatat că presiunea asupra lor este mult mai mare decât era pe vremuri.

Am cunoscut o mămică în parc care, timp de două ore cât ne-am supravegheat piticii, mi-a vorbit în continuu despre dificultățile ei, despre conflictele cu soţul în privinţa modelelor de educaţie, despre așteptările mari pe care le are de la ea însăşi şi despre multiplele eșecuri (din perspectiva ei) pe care le are. Îmi povestea atâtea lucruri, deşi ne vedeam pentru prima oară. O ascultam şi observam cât este de încărcată de temeri, anxietăţi şi nesiguranţe. Era o mamă conştientă, care citea mult şi se străduia să se poarte cât mai bine cu cei doi copii ai ei, de 8 luni şi de 3 ani. Îmi spunea că soţul ei nu este de acord să îi lase să se joace prin nisip sau noroi, dar ea ştie că este sănătos pentru ei, așa că îi lasă oricum şi se pregăteşte pentru cearta cu el de după. Îmi spunea cum se străduieşte să aibă timp 1 la 1 cu fiecare copil şi nu îi iese zilnic. Îmi spunea cum a avut o doamnă care o ajuta cu copiii, la un moment dat, deşi ea stătea acasă. Doamna respectivă nu făcea mare lucru. Doar stătea cu câte unul dintre copii atunci când ea gătea, făcea curat sau petrecea timp cu celălalt. După câteva luni, respectiva doamnă a renunţat pentru că nu făcea faţă. Era o doamnă care fusese asistentă medicală, deci cunoscuse munca sub presiune la viaţa ei. Totuşi avusese un singur copil pe care îl dusese la creşă, grădiniţă, şcoală, etc şi nu a ştiut ce înseamnă presiunea de a creşte un copil. Vă daţi seama ce însemnase pentru ea să petreacă 8 ore pe zi cu o mamă de doi copii care alesese varianta grea de creştere a copiilor! Alesese să îi crească în mod conştient şi nu să îi dreseze, înfricoşeze sau ruşineze.

Sursa foto: www.istockphoto.com

O altă istorioară este a unei mame de pe un grup de susţinere din care fac parte, care se plângea că are un copil de 6 luni ce a început de curând să ţipe. Ţipă de bucurie, de supărare sau … ţipă pur şi simplu. Era disperată şi cerea ajutor pe grup în legătură cu modul de a-l învăţa să nu mai ţipe, pentru că îi era teamă că se va învăţa așa şi, când va fi mai mare, va face „crize de isterie”. Ea este profesoară şi are o temere majoră că le educă altora copiii şi că va da greş exact cu al ei. Toate aceste frământări erau legate de un copil de 6 LUNI, care tocmai își descoperise glasul şi era încântat de el. Nu avea nici o legătură cu vreo criză.

O cunoştinţă de a mea, care lucrează într-un domeniu unde se pune mare accent pe dezvoltarea personală, a avut, la un moment dat, o postare pe Facebook care m-a uimit. Spunea că urmează să meargă la un curs de parenting şi dădea cam multe explicaţii legate de motivul pentru care a ales să facă asta. Aveam senzaţia că se scuză sau că încearcă să ne convingă pe noi, cei din lista ei, că este un lucru bun că face asta. Eram foarte uimită pentru că ea deja mergea la tot felul de cursuri de dezvoltare personală, inclusiv în străinătate. Acum, când mergea să se perfecţioneze pentru copilul ei, parcă îi era ruşine de ceilalți. La un moment dat, cineva a avut un comentariu ambiguu, iar ea l-a întrebat imediat dacă este de bine sau de rău ceea ce a zis. Noroc că respectivul a lămurit-o că este de acord cu ea. Cumva se temea de cei care blamează parentingul modern.

Sunt trei exemple clare despre efectele presiunii extraordinare asupra mamelor de azi. Şi eu am simţit şi mai simt uneori această presiune. Noi trebuie să fim blânde, să ne conectăm cu copiii, şi să fim prezente în fiecare moment, indiferent cât de obosite suntem. Printre picături trebuie să luptăm şi cu fantomele noastre, să ne înfruntăm cu demonii interiori pe care îi scot la lumină exact minunile din viaţa noastră. Organizare, multitasking, atitudine „no problem”, condiţie fizică, rapiditate în decizii şi acţiuni, rezistenţă la sunete ascuţite, la stres, la foame sau la lipsă prelungită de somn. Cred că înainte de a naşte ar trebui să facem niște antrenamente ca cele pentru pușcașii marini, sau chiar mai dure. Pe de altă parte trebuie să fim şi clovni, animatoare, asistente medicale, psihologi, nutriţionişti, coach-i, antrenori sportivi, meditatori pentru copii. Dar şi bucătărese, menajere şi administratori financiari pentru casă. Iar pentru soţ nu mai zic: prietene, susţinătoare permanente, din nou psihologi, şi … partenere ideale în dormitor.

Sursa foto: www.istockphoto.com

Cine ne obligă? Păi noi, bineînţeles. Noi ne-am setat singure aceste standarde. Ne luptăm să ne ascultăm instinctul de oameni treji. Acest instinct ne spune că trebuie să facem lucrurile altfel decât au făcut generațiile anterioare. Ne luptăm şi cu așteptările sociale, care nu s-au schimbat prea mult faţă de vremea când eram noi copii, şi nu se mai potrivesc cu noile metode. Trebuie să facem slalom printre cei care ne judecă că „ne creștem copiii din cărţi”, ca să ajungem lângă cei care ne înţeleg şi ne aprobă.

Şi când nu ne iese (căci sigur asta se va întâmpla uneori), ce facem? Ei bine, cred că aici trebuie să ne acordăm aceeaşi blândeţe şi înţelegere pe care o acordăm copiilor noştri. Altfel nu ne mai spală nici măcar o cadă cu ciocolată.

Sursa foto: www.istockphoto.com