Sursa foto: https://pixabay.com/

Se vorbeşte foarte mult despre ce este bine şi ce nu este bine să faci de sărbători.

Să nu cumva să mergi în vizite la rude pentru că te vei încărca de energii negative de la certurile ce se vor isca acolo. Să nu primeşti musafiri pentru că vei obosi gătnd şi trebăluind, iar ei tot nemulţumiţi vor fi. Să nu deschizi Facebook-ul pentru că vei intra în depresie atunci când vei vedea pozele vesele ale prietenilor tăi, înconjuraţi de familie şi copii lângă brad sau aflaţi în cine ştie ce călătorii exotice sau pline de zăpadă.

Alţii spun, din contră, că nu poţi să petreci Crăciunul fără să primeşti în vizită valuri de fini, prieteni sau rude şi fără să pleci şi tu, la rândul tău în astfel de vizite. Alţii nu concep să nu plece prin vreo staţiune plină de zăpadă sau chiar plină de soare şi mare. Experienţe intense, discuţii de familie, multe cadouri primite sau oferite şi, bineînţeles, multe poze. Eventual puse la grămadă pe Facebook.

Dar cine are dreptate până la urmă? Cine decide ce îmi este mie mai bine şi ce nu? Eu cred că ambele variante expuse mai sus sunt corecte. Şi mai cred că fiecare avem datoria faţă de noi înşine să ne organizăm sărbătorile exact așa cum ne place. Adolescenţii şi cei foarte tineri au „obligaţia” de a experimenta diverse moduri de a petrece pentru a-şi da seama ce li se potriveşte cel mai bine. Iar noi aştia trecuţi de 40 de ani se presupune că ştim deja ce ne place, şi nu avem decât să ne trăim sărbătorile după pofta inimii, fără loc de invidii, obligaţii sau motive de depresie.

Mie îmi place ca în ziua de Crăciun să fie curăţenie-lună, să am pe masă aperitive cu multe legume, tobă, caltaboş, sarmale şi neapărat vreo două feluri de desert. Îmi place să fie cadouri sub brad, nu neapărat multe, dar neapărat din suflet. Îmi place să trimit urări şi gânduri bune prin mesaje sau prin viu grai.  Şi apoi îmi place să primesc musafiri. Mulţi. La modul acela de „unii vin alţii pleacă”. Îmi place să fie hărmălaie şi veselie. A doua zi de Crăciun mi-ar plăcea să plec şi eu într-o singură vizită sau pe vreo pârtie. Nu prea mult pentru că nu îmi place să umblu. Şi în ziua de Sfântul Ştefan îmi place să lenevesc şi să văd filme. Să nu mă ridic de pe canapea decât ca să mănânc niște dulciuri şi eventual niște salată boeuf. Şi neapărat să fac multe poze şi filmulețe. Îmi plac amintirile imortalizate pe care să le tot revăd la intervale regulate şi care să îmi reamintească trăirile frumoase.

Anul acesta, însă, am făcut lucrurile aproape complet diferit. Am simţit nevoia să fiu doar cu familia foarte apropiată. Mulţumită părinţilor şi socrilor am avut pe masă preparatele din porc preferate. M-am întâlnit cu fiecare dintre ei pe 23 şi 24 decembrie, când au şi apărut sub brad cadourile pentru fiecare. Pentru că Lari este mică şi nu cunoaşte calendarul încă, am sărbătorit Crăciunul pe 24, pentru a fi alături de unii dintre bunici. Am considerat că aceste amintiri sunt mai valoroase decât obsesia mea pentru a face lucrurile cât mai exact. Apoi am lenevit pe 25, exact așa cum îmi place mie. Copilul a fost zen şi s-a jucat la greu cu jucăriile aduse de Moş, iar soţul este întotdeauna fericit când nu îl duc eu prin cine ştie ce preumblări.

Şi nici nu am făcut poze. Nu ştiu ce am avut. Dar am simţit că prefer să mă bucur 100% de momentul prezent. Ştiu că voi simţi lipsa lor peste câteva luni când voi dori să îmi reamintesc atmosfera de Crăciun, dar asta e. Anul acesta am lenevit. Totuși pe 26 nu am mai rezistat şi am simţit nevoia de mişcare şi socializare. Așa că am ieşit la patinoar. Acolo mi-a revenit şi cheful de poze şi de Facebook.

Nici mesaje sau telefoane nu am dat. Așa că transmit cu această ocazie tuturor prietenilor şi rudelor mele un sincer şi cald „Crăciun fericit!”, exact așa cum l-am avut şi eu, pentru că l-am petrecut întocmai după simţire.

Scris de: Loredana Nan