Când stai doar în lumina soarelui, te sperie și cea mai mică umbră
Sursă foto: www.pixabay.com
Ca scriitor aspirant ce sunt, am aflat că nu poți să trăiești doar în lumină, pentru că nu vei mai putea tolera nici cea mai mică umbră.
Ce înseamnă asta?
Păi hai să vedem. Un halterofil care vrea să devină atât de bun încât să câștige la Olimpiadă, se va antrena zilnic, adăugând treptat mai multe greutăți. Un tenismen care vrea să facă performanță va face antrenamente din ce în ce mai grele și mai complexe. Așa face orice sportiv care vrea să ajungă în top.
Dar un scriitor ce face? Bine, bine … scrie. Dar ce greutăți poate el adăuga peniței pentru a crește impactul asupra cititorului?
După ce am terminat Școala de Scris despre care v-am mai vorbit, am avut un moment de nemulțumire interioară. Învățasem o mulțime de lucruri noi pe care le aplicam la Atelierele de scris. Uneori, ceea ce scriam era suficient de apreciat încât era votat de către colegi pentru a intra în topul 3 al sesiunii respective. Și, totuși, eu simțeam că am ajuns la un fel de platou și nu găseam cărarea să urc în continuare către perfecționare.
Am avut atunci o discuție cu Daniel, iar el mi-a spus un lucru, deopotrivă știut și surprinzător: ”You need to explore „the other side”. Adică sa alegi personaje care nu seamănă cu tine și să scrii scene active cu ele; criminali în serie, curve, programatori care intră pe darkweb noaptea și cumpără material pornografic, marinari care nu sunt treji niciodată … din astea.”
Am fost oripilată și speriată. Oripilată pentru că eu scriu doar cu floricele și smiley face-uri, și chiar și ploaia o văd cu așteptarea melancolică a curcubeului. Cum aș fi putut eu să scriu din perspectiva unei … curve căreia îi plac marinarii beți, de exemplu?
Acum, trebuie să vă explic că un scriitor se aseamănă, cumva, cu un copac.
Copacul are un trunchi solid și bine înfipt în pământ, din care cresc crengi în toate direcțiile, care pot fi duse de vânt în toate direcțiile, dar vor rămâne mereu parte din trunchi.
Tot așa și scriitorul crește din el personaje care pot fi duse de acțiunea cărții în diverse direcții, și pot fi atât pozitive cât și negative. Dar, dacă vrei ca ceea ce scrii să fie autentic și să ”prindă” cititorul, personajele vor fi bucăți din tine. Asta înseamnă că, pentru a crea personaje pozitive vei pune la bătaie aspectele pozitive din tine, iar pentru a crea personaje negative îți vei accesa cotloanele întunecate.
De aici a provenit teama resimțită la acea sugestie. Am fugit de când mă știu de părțile mele întunecate. Le-am negat, nu am privit spre ele decât din greșeală și le-am păstrat ascunse bine. Dar știam că Daniel avea dreptate. Aflasem ce greutăți trebuie să atașez halterei pe care eu o ridicam, deja, relaxată. Mi-a arătat cărarea pe care trebuia să încep să urc.
Bineînțels că am făcut ceea ce face orice scriitor care se respectă: am amânat. Vreo 2 săptămâni. Până la un atelier de scris la care mi-am zis: ”Acum ori niciodată. Dacă nu fac acest exercițiu acum, voi continua să amân, iar asta nu mă ajută cu nimic.”
Așa că am hotărât să scriu o scenă din perpectiva unui psihopat, criminal în serie. Dar știți cum? M-am aruncat în procesul creativ total dezgolită de orice piedică mi-aș fi putut pune. Iar imersiunea a fost atât de profundă încât am realizat că din creier îmi ieșea un final atât de brutal și de realist încât m-am speriat. Și … m-am oprit. Am schimbat repede finalul scenei încercând să îi dau puțină tușă pozitivă, dar am păstrat cinismul pentru efect.
A fost un exercițiu greu și dureros, dar benefic.
Când un halterofil reușește să ridice o greutate în plus față de ceea ce ridica până atunci, i se produce o modificare în fibra musculară care îi dă și mai multă tărie, iar performanța lui începe să crească.
Iar eu am simțit pe pielea mea două aspecte pe care le știam doar la nivel teoretic:
- Ca scriitor, nu poți crea doar texte pozitive. Sunt plictisitoare și nerealiste. Ai nevoie de un antagonist și de niște bătălii din care să moară câte ceva sau cineva, pentru ca victoriile să creeze emoție. Exact ca în viață. Sacrificăm mereu câte ceva pentru a obține ceva mai mult.
- Ca om ce viețuim vremelnic pe acest pământ avem nevoie să ne acceptăm părțile întunecate sau defectele. Dacă reușim să rămânem drepți în fața durerii vom ieși mai puternici din încercare. Și nu ne vom mai teme că orice mică umbră ar apărea ne va acoperi tot soarele. Pentru că avem nevoie de umbră ca să putem suporta căldura lui.
Vedeți câte explicații vă dau înainte de a vă lăsa să îmi citiți textul-exercițiu extrem pe care l-am crescut din trunchiul meu? Așa de greu îmi este să mă dezvălui cu ceva ce nu v-am mai arătat. Dar, gata. Închid ochii strâns și îi dau drumul către voi.
Text scris de: Loredana Nan
