Gelu scrie într-un carnețel șirul de cifre afișat de contorul de lumină.

Prinde apoi, cu mare grijă, pixul de coperta carnețelului, băgându-l atent în geanta stil poștaș pe care o lăsase pe podea lângă el. Apoi brusc și fără vreun avertisment îi prinde mâna femeii care îl primise în casă și i-o răsucește la spate, imobilizând-o. Tresare scurt când îi aude țipătul de surpriză, dar suspină ușor când îi confruntă groaza din privire. Adoră momentul acela când femeia își recunoaște neputința în fața lui.

–    Aaau! Urlă femeia aplecându-se în față în încercarea de a-și elibera mâna prinsă în menghina mâinii lui cât o lopată.

Dar Gelu scoate repede din buzunarul stâng cârpa păstrată special pentru asta și îi înfundă gura cu ea. Îi leagă apoi repede mâinile cu sfoara pe care o scoate din celălalt buzunar și o imobilizează pe scaunul din bucătărie. Femeia are în jur de 50 de ani și este mică de statură. Dar este foarte rotofeie așa că Gelu este nevoit să depună ceva efort ca să o imobilizeze. O mai privește o dată în ochi și rânjește. Părul roșcat îi vine peste ochi, iar rujul roșu i s-a întins pe obraz. Femeia plânge înfundat și încearcă să țipe. Dar cârpa lui este foarte eficientă. Este testată. Este plină de salivă uscată și sânge maroniu. 

Când bătuse la ea la ușă spunându-i că este de la lumină și vrea să citească contorul, remarcase din nou cât de mult semăna cu maică-sa.

Acesta fusese și motivul pentru care o urmărise de la piață azi, și pentru care așteptase câteva ore bune ca să plece bărba-su de acasă. 

–          Nu încerca să țipi, că nu poți. Relaxează-te să vezi ce bine este când nu mai ești o scorpie. Ia zi-mi, unde ai pus furtunul de la mașina de spălat?

Femeia țipă înfundat și se zbate trăgând de sfoara cu care este legată, fără succes, însă.

–          Nu te deranja. Îl caut eu, mârâie Gelu renunțând la rânjet.

Începe să caute febril prin baie și pe hol, dar se întoarce bănuitor și descoperă mașina de spălat încorporată în mobila de bucătărie.

–         Futu-i de mașină de spălat, că în ziua de azi nu le mai țineți în baie! Cum ajung eu acum la el?

 Simte cum furia îi încețoșează mintea și nu dorește decât să ajungă la nenorocitul de furtun de scurgere.

Apucă la întâmplare o tigaie agățată pe perete și începe să lovească cu ea în blatul gri de parcă ar vrea să îl distrugă. Apoi lovește în ușa rotundă a mașinii făcând-o țăndări și, rând pe rând, în niște pahare puse la uscat, năpustindu-se în final spre masa din mijlocul camerei. O lovește cu furie făcând să sară cât colo niște felii de pâine așezate pe o farfurie.

Gelu are un moment ca de trezie când observă feliile de pâine împrăștiate pe masă. Își amintește că Rex îl așteaptă acasă, înfometat.

–  Ai mâncare? Se întoarce spre femeia care ține ochii strânși și țipă în continuare, surd, în cârpele udate de lacrimi.

Gelu deschide frigiderul și apoi întoarce o privire cruntă către ea:

–    Câtă mâncare ai și mie nu îmi dai niciodată! Nu te deranja îmi iau singur.

Vine aproape de ea și o apucă de păr strigându-i în față:

–    Și de data asta nu mă poți opri. 

Începe să arunce la întâmplare, în geanta neagră de piele cu care venise, un salam început, o bucată de brânză și câteva conserve.

Pe un raft găsește și o farfurie plină cu friptură și cârnați pe care o ia și se întoarce către femeie:

–  Îi duc lui Rex. El chiar mă iubește. Se bucură când ajung acasă și nu urlă la mine cum faci tu. 

Mâinile încep să-i tremure, așa că răstoarnă toată farfuria în geantă. Apoi trage cu mâna toată pâinea de pe masă făcând să cadă, din greșeală, în geantă și câteva cioburi din farfuria spartă de furia lui.

– Futu-i! Înjură el printre dinți pescuind una câte una bucățile tăioase și aruncându-le direct pe covor. Nu te las să-l rănești tu cu cioburile tale, târâtură, urlă el către femeia care tremură, deja, din toate încheieturile.

Orbit de furie o lovește cu pumnul în maxilar. Își pune în acea lovitură toată furia acumulată în anii de neputință în fața bătăilor ei. Așa că femeia iși pierde cunoștința. Atunci aude o sirenă de poliție pe stradă și tresare.

–     De unde au știut? De unde au știut?

Gelu apucă geanta, smulge călușul din gura femeii și îl bagă la loc, cu grijă, în buzunarul stâng.

Iese, apoi, în viteză din casă, ocolind-o prin lateral. Sare gardul din partea dreaptă, care dădea la un drum secundar. Strângând bine de bareta genții de pe umăr, începe sa meargă repede către strada principală, păstrând o mină de om grăbit, cu treburi, care vine de la serviciu. Face stânga pe lângă gardul femeii, trece prin fața porții ei și se uită către casă. Nu vede nicio mișcare. Pesemne că scorpia nu-și recăpătase cunoștința.  

Apoi realizează că pe stradă este liniște. Nici urmă de poliție. Probabil că a fost vreo mașină aflată în drum spre vreun alt caz. Înjură în gând că nu a apucat s-o omoare.

Își amintește, apoi, că sfoara lui încă îi ține femeii mâinile legate. Nu e bine. A lăsat urme. Ăsta era șpilul: să le omoare pe toate mamele care își rănesc copiii, fără să fie prins. Dar acum a făcut o greșeală. Chiar mai multe. Nu a apucat nici să îi taie mâna, așa cum face cu toate. Mâna aia care îl bătea zilnic cu furtunul de la mașina de spălat și care nu mai trebuie să rănească pe nimeni, niciodată.

Simte cum îl apucă iar furia, dar trebuie să plece. Așa că grăbește și mai mult pasul. Nu zărește, însă, o bordură mai înaltă care îi iese în cale, așa că vârful pantofului i se proptește în bucata de piatră, iar inerția îi aruncă trupul greoi, întinzându-l pe asfalt. La niciun metru de el un domn vine repede și îl ajută să se ridice.

–    Sunteți bine? întreabă el.

–   Sunt bine, lasă-mă, mormăie Gelu simțind o durere ascuțită în genunchiul stâng. Se ridică cu greu și se uită îngrijorat, în jur, după geantă. Domnul amabil se îndepărtează câțiva pași și îi aduce geanta care îi sărise din mână în cădere.

–        Ce păcate cari în geantă asta, de este atât de grea? îi zice el zâmbindu-i jovial.

Gelu îl privește cu gura căscată pe cel pe care îl așteptase răbdător toată ziua să plece ca să o omoare pe scorpie.

Îl privește în ochi pe soțul victimei lui, care zâmbește neștiutor.

Durerea ascuțită de genunchi îl readuce la realitate așa că îi smulge geanta din mână și pleacă grăbit. Rex este acasă iar el nu-l poate face să aștepte.

 

Text scris de: Loredana Nan