Lumea poveștilor (lansare proiect povești personalizate pentru copii)
A fost odată ca niciodată un copil plin de imaginație. Acel copil eram eu, cam pe la 6-7 ani. Totul a început de la faptul că îmi era foarte greu să adorm seara. Eram nevoită să mă bag în pat, pentru că ai mei dădeau stingerea la ora 22.00. Dar, odată ajunsă în pat, mă învârteam de pe o parte pe alta și somnul nu voia să vină și pace.
Cum să fii copil și să fii nevoit să te duci seara la somn?! Când e atâta joacă de jucat! Când sunt atâtea cântece de cântat și dansuri de dansat! Când este atâta copilărie de copilărit! Pur și simplu somnul mi se părea că îmi răpește din timpul în care aș fi putut să fac o mulțime de alte lucruri interesante.
Dar, într-o seară, mi-am dat seama că nu este neapărat ca somnul să îmi întrerupă toată distracția. Am realizat că, la culcare, pot să continui totul în lumea imaginației și să plonjez din lumea reală în lumea poveștilor. Și acolo nimeni nu îmi va pune nicio limită.
Și de atunci a început aventura
La început mă culcușeam în pat, sub pătură, închideam ochii și începeam să fac tot ce aș fi făcut dacă nu ar fi trebuit să mă culc. În imaginație. Apoi, foarte repede, mi-am dat seama că pot face încă și mai multe lucruri decât în realitate. Și chiar mai spectaculoase. Așa că, seară de seară, am început să îmi creez propriile povești.
Începuse să îmi placă din ce în ce mai mult. Adormeam rezolvând tot felul de situații de peste zi. Înotam, patinam sau îmi salvam prietenii din furtună. Conduceam mașini special create pentru copii și chiar zburam peste oraș atunci când era cazul.
Mai târziu, când a crescut sora mea, iar eu aveam deja vreo 9-10 ani, am început să îi spun și ei toate acele povești pe care le cream. Îi spuneam că am avut, cu o noapte în urmă, un vis extraordinar. Și începeam să îi depăn povestea inventată pe loc. Iar ei se pare că îi plăcea foarte mult. Pentru că, uneori, aveam chiar conflicte, dacă eram mai obosită și nu îi puteam spune ”Visul meu de azi noapte”, cum denumeam eu toate acele povești.
Așadar spun povești de când mă știu. Iar primii copii cărora le-am povestit am fost eu și sora mea.
Mult mai târziu, în pandemie, i-am scris fiică-mii o poveste, ca să o ajute să treacă peste momentele când rămânea toată ziua acasă cu tatăl ei. Pentru că era ca și cum ar fi stat singură. Eu eram la serviciu iar soțul lucra de acasă. Dar era mereu în meeting-uri sau avea sarcini de serviciu la care trebuia să se concentreze perioade lungi. Iar ea era nevoită să se joace singură mult timp.
Poate vă mai amintiți de Prima mea poveste pentru copii. Fiică-mea o adoră. Și azi o ascultă, uneori, seara la culcare. Eu cred foarte mult în puterea vindecătoare și educativă a poveștilor, iar pe fiica mea chiar au ajutat-o.
Apoi, anul acesta de Paște, mi-a venit ideea să le fac cadou copiilor colegilor mei câte o poveste personalizată. Când am povestit despre asta pe Facebook, imediat două prietene și-au dorit să le creez și lor astfel de povești.
După o vară în care a trebuit să onorez aceste solicitări și în care mi-am pus imaginația la treabă, am descoperit că poveștile mele au avut un nesperat succes. Așa că mi-am promis că voi lansa acest proiect, pentru toată lumea, până la Crăciun. Și iată că mai sunt 35 zile până atunci și eu sunt gata să vă ofer, timid, ocazia de a face un cadou personalizat copilului vostru, o poveste despre el. Eu spun că este și un cadou frumos, încurajator și plin de învățăminte.
Deși am studiat multe site-uri care oferă povești personalizate, am decis să abordez acest proiect diferit. Nu am creat un site pe care să vă setați singuri un nume, o culoare sau o lungime de păr. Eu am vrut să ofer povești cu învățăminte, care mângâie părinți și copii deopotrivă și care se pot personaliza puțin diferit.
Cum vom proceda?
Mai jos veți găsi un rezumat al poveștilor. Vă alegeți una dintre ele și îmi trimiteți un mesaj pe telefon sau un mesaj privat pe retelele sociale, în care îmi spuneți ce poveste ați ales. Îmi spuneți numele copilului și numele prietenilor/fraților sau chiar al vreunui coleg care îl necăjește sau cu care nu se înțelege prea bine. Eventual eu vă voi adresa niște întrebări suplimentare. Apoi personalizez povestea, trimit la editură pentru imprimare și va ajunge la voi, prin curier, când este gata.
Așadar am 3 povești din care puteți alege.
Prima poveste este despre năzbâtii, despre învățarea lecțiilor și despre modul în care un adult poate rezolva cu blândețe boacănele copilărești. (vârtsă copii 3-5 ani)
Niște pisoi rămân acasă cu vecinul lor pentru că mama și tatăl lor pleacă să ajute pe cineva. Copiii nu vor să se culce și îl închid pe vecinul lor în bucătărie, ard siguranțele și dărâmă bradul. În final înțeleg că nu au făcut bine și repară toate stricăciunile.
A doua poveste este despre cum să te descurci cu cineva care te necăjește și despre înțelegere și conectare. (vârstă copii 5 – 7 ani)
Este povestea unui pui de lup care se trezea greu dimineața și le făcea dificilă sarcina părinților lui de a-l trezi pentru școală. În ajun de Căciun are planificat să meargă cu tatăl și prietenii lui în pădure pentru a aduce brăduțul ce trebuie împodobit în clasă. Și atunci, surpriză: tatăl lui doarme buștean și nu se poate trezi ca să îl însoțească.
Alege să plece singur cu prietenii lui, dar pe drum se întâlnesc cu un coleg de clasă care îi negăjește mereu. Reușește, într-un final, să înțeleagă motivul din spatele atitudinii neplăcute și reușește să se împrietenească cu toții și să ducă la școală cel mai frumos brăduț.
A treia poveste este despre prietenie, despre cum să oferi ajutor și despre magia Crăciunului care stă în conexiunea cu semenii. (7 – 10 ani)
Este povestea unor copii aflați într-o tabără a prieteniei, la munte, la o cabană. Dar exact în ajun de Crăciun are loc o avalanșă și rămân blocați pentru câteva ore până sosesc salvatorii. Atunci au ocazia să se cunoască mai bine și să se împrietenească. Iar la final decid cu toții să petreacă Crăciunul în cabana Salvamontului.
Orice poveste veți comanda, va costa 100 lei. Pentru cei din București sau Ploiești livrarea va fi gratuită, pentru că le voi putea preda personal
Am pus acele intervale de vârstă, asociate fiecărei povești, pur orientativ. De exemplu, fiică-mea de 9 ani le-a citit și i-au plăcut toate foarte mult. Puteți alege povestea și în funcție de lecțiile pe care simțiți că le are de învățat copilul, sau pur și simplu alegeți povestea care credeți că l-ar distra mai mult.
Acestea fiind zise, iată-mă din nou în postura acelei fetițe de 9-10 ani, care a inventat niște povești și își pune sora drept personaj în mijlocul întâmplărilor plăsmuite la ceas de seară. Doar că anul acesta, de Crăciun, vor fi mult mai mulți copii care vor închide ochii și vor plonja din lumea reală în lumea poveștilor. Și acolo nimeni nu le va impune nicio limită.
Vă aștept comenzile în mesaj privat pe pagina de Facebook a blogului
sau la nr de telefon 0728 44 08 44.
Vă aștept cu drag!
Text scris de: Loredana Nan